Mititelu crede că Piți face jocurile Stelei, Dorinel e supărat că Rădoi a jucat 90 de minute. Faptul că Mirel Rădoi și Florin Costea au jucat 90 de minute, iar peste mai puțin de 48 de ore Steaua și Universitatea Craiova au meci direct în campionat a turnat gaz pe foc în cele două tabere. Primul care a reacționat a fost Dorinel Munteanu. „Rădoi a jucat tot meciul deși era normal să fi evoluat doar o repriză. Nu știu ce s-a întâmplat de a fost lăsat pe teren până la sfârșit. Am spus că avem un meci important la Craiova. Pițurcă putea să-l schimbe pe Mirel cu Găman”, a spus tehnicianul Stelei. Mult mai vehement s-a arătat Adrian Mititelu. „Nu înțeleg de ce Costea trebuia să joace tot meciul. A fost suprasolicitat! Dacă Rădoi are experiență și poate juca două meciuri în trei zile, Costea este firav”.
Mititelu are în cap o conspirație Patronul oltenilor a mers mai departe și a dat de înțeles că se gândește chiar la o cons-pirație din partea lui Pițurcă. „De unde să știu eu că meciul cu Steaua nu a început deja? Poate pe Pițurcă îl doare de Steaua”.
"Nu e corect să-l ții 90 de minute în teren pe fotbalistul pe care noi ne bazăm cel mai mult. Pițurcă nu s-a gândit deloc la noi." – Adrian Mititelu, finanțator U Craiova
"Sunt surprins de discuțiile din jurul acestui subiect. Jucătorii au timp suficient de refacere până la meciurile din campionat." – Victor Pițurcă, selecționer România
"Rădoi trebuia puțin menajat. Sunt gânditor în momentul de față. Nu știu cum se va simți el mâine la antrenament…." – Dorinel Munteanu, antrenor Steaua
"Mă așteptam să fiu înjurat, dar asta e. Nu este etapă să nu fie incidente între suporteri și forțele de ordine, de aceea poate nu a venit lumea la stadion. Nu-i plătit nimeni să joace doar un meci pe săptămână, astea sunt condițiile." – Mirel Rădoi
"Scopul acestui meci a fost să vedem anumiți jucători. A fost un test reușit, am avut cinci debutanți. Georgia a fost un adversar bun, important e că Pițurcă a văzut câțiva jucători tineri. Serbia e un adversar puternic." – Mircea Sandu
"Sunt dezamăgit de lipsa de interes a suporterilor, trebuiau să vină măcar pentru victimele accidentului de la Petrila. Astăzi am avut parte de mai multe debuturi la națională și sunt sigur că atât Tănase, cât și Găman vor ajunge jucători mari." – Dorin Goian
"Ne-am chinuit cu Georgia, a fost o echipă incomodă. Sunt bucuros de rezultat, dar nu și de joc. Nea Piți a putut să vadă mai mulți jucători la lucru, dar s-a văzut că naționala nu e Liga I. Mă așteptam la mai mult interes din partea fanilor." – Ciprian Marica
"Au fost câteva scandări la adresa lui Rădoi care nu mi-au plăcut și care nu sunt normale la un meci al echipei naționale. Sunt câțiva suporteri care nu înțeleg că joacă echipa națională, nu o echipă de club." – Răzvan Cociș
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER